Ziua începe la Borloveni foarte devreme, atunci când răsăritul se leagănă încă în noapte. De pe gangul lat al casei Boldea se zăreşte coasta împădurită, aflată în continuarea vastei grădini a casei. Vârfurile brazilor abia se zăresc, de multe ori aburiţi de negură. Aerul este rece, uneori foarte rece, cristalin, viu. În zilele de vară simţi îndemn la mişcare şi activitate. Iar toamna şi iarna îndemn să te tragi înăuntru, să înteţeşti focul şi să mai leneveşti o vreme învăluit de cergi. Prin întunericul care încet, încet, începe să se risipească, se aud primele zgomote „sociale”. Porţi care se deschid, cântat de cocoşi, scârţâit de care, voci îndemnând la lucru. La porţi şi pe drum încep să apară oameni. În faţa porţilor şi pe drum se schimbă glume. Micile magazine îşi deschid uşile şi încep cumpărăturile zilei (mai întâi pâinea). Treptat, drumurile prind viaţă, trec care şi animale, oamenii pornesc la colibi, muierile merg la moară. În piaţa satului birturile stau deschise şi în ele se adună clienţii permanenţi şi cei de ocazie. Cei care hrănesc un obicei şi cei care se ageresc la început de zi de lucru. Rachiul alb şi colorat se scurge repede şi încălzeşte stomacuri sănătoase sau intoxicate, ziua pare mai prietenoasă. Lumina pune mâna pe existenţă. Stăpânirea ei este însoţită de o treptată instalare a liniştii. Agitaţia socială a încetat. Zgomotele sunt de alt fel. Se aud lovituri de topor, căci sunt necesare ţăndări şi lemne pentru cuptoarele de mâncare. Vocile bărbăteşti aproape nu se mai aud, în locul lor sunt glasuri de femei, de bătrâni şi copii mici. Spaţiul a crescut, s-a extins cuprinzând tot hotarul. În casa Boldea orele sunt asociative. Dimineaţa foarte devreme îţi pare că auzi zgomotul cociei care te va duce la gară; mai apoi simţi atmosfera dusului la râu ori a preumblărilor pe dealuri. O scurtă, foarte scurtă învălmăşeală este în vremea amiezii şi apoi urmează încremenirea ceasurilor ce îi urmează. Vara căldura este copleşitoare. Şi muştele dorm. Încet, încet, soarele se mişcă spre apus şi se apropie de Coasta Patasului. Primii oameni încep să vină dinspre colibi. Urmează animale şi care. Femei şi copii cu vedre merg la fântână după apă. Fumuri vii izbucnesc şi miros de cină cu ele. Apoi drumurile se aglomerează. La porţi şi la bănci oamenii stau la sfat, piaţa este plină, mai tihnită, mai potolită, fără grabă. Este vremea beţivilor care se simt în dreptul lor. Seara coboară repede, pe drum sunt mai mult tineri, dornici de vorbă şi dragoste. Curând noaptea învăluie satul. Spaţiul s-a strâns, adunat în vatra satului. Se aude lătrat de cîini şi voci domoale care surprind. Liniştea este deplină. Grădina casei Boldea respiră adânc şi regulat. Fără îndoială, o nouă zi este aşteptată care, din nou, va cuprinde toate cele ce dintru început au şi fost.
ALEXANDRU NEMOIANU
________________________________________________
Nemoianu, Alexandru (n. 1948). Scriitor român din SUA. Filozof al civilizaţiei, istoric, eseist exprimat total în universul Tradiţiei; una dintre cele mai singulare prezenţe intelectuale din literatura română de azi. Cărţi memorabile: „Tărâmuri“, „Întâmplări şi vise“, „Borloveni“, „Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi“, „Acum“, „Treziri“, „Semnele Vremii. Gânduri şoptite către fratele Gavriil de la Ceahlau“, „Fragmente din vremea persecuţiilor“. Teoretician al „noului român“, anticipând în „Cuvinte despre românii-americani“ dezbaterile actuale pe această temă.
